Scrisoare neajunsa…

Iti caut cuvintele si ti le imbrac in intrebari,  sperind poate sa mi le destainui, sperind poate sa mi le definesti, sa-mi spui in toate ca ma iubesti…Nu vreau decit sa ma iubesti, nici nu stiu cum sa-ti cer sa-ti fiu gind, nu stiu poate nici cum sa iti arat ca simt un foc ce ma mistuie adinc…Iti dau cintece, iti scriu atit de multe scrisori, dar ce pacat ca prea putine ajung la tine. Ma ratacesc in cuvintele mele, pe ale tale… Le simt atit de aproape…Nu vreau sa ma iubesti o viata intreaga, vreau doar sa ma iubesti astazi, pentru ca miine e doar pentru altii. Eu iti dau doar totul meu. Iti ofer tot ce am: gind, cuvint, privire, iar miinile mele iti vor desena un trup… Iti voi darui ziua de azi cind tot ce este posibil va fi facut, cind toate visele sunt devenite deja realitate…Ma regasesc in pagini scrise de tine, rupte dintr-un caiet probabil de mult timp uitat… Eu ma regasesc in trecut,  in el iti cint toate cuvintele,  si cele mute, si cele vii…Ma lupt cu vintul, ma lupt cu alte ginduri, toate doar ca sa te pot vedea, sa te pot tine de mina…Dar timpul ma invinge si-ti ramin doar amintiri, caci si ele ramin. Dar, timpul, vesnicul zeu care nu iarta nimic, nu fericeste, doar pedepseste, ne rupe de toate, ne indeparteaza, ne adinceste durerea, o sapa in adincul de unde cindva izvorise iubire, insa acum naste si durere…

Pentru cei…

Pentru cei care nu au iubit niciodata, iubirea-i doar un vis. Dar pentru cei care au cunoscut-o, este un un vis implinit. Pentru cei care au luptat si au cistigat, victoria le-a dat putere sa-si vindece toate ranile. Dar cei care au pierit in lupta, au gasit sensul pe care il cautau.Pentru cei care au muncit o viata intreaga in indeplinirea unui vis, roadele muncii le sunt atit de dulci, insa nu sterg amaraciunea sacrificiilor. Dar pentru cei care au primit si nu au luptat, neputinta si-a facut domenii din gindurile lor. Pentru cei care au renuntat la a fi oameni, ci doar niste trupuri, viata le-a fost scumpa numai cind nu mai aveau cum sa dea inapoi, pentru a schimba ceva.  Pentru cei care au luptat intru secundele care trec fara rost, au gasit un rost in ani. Pentru cei care nu au putut sa iubeasca in cunoscut, si-au petrecut noptile si visele in ei insisi, viata le-a oferit iubirea. Cei care au renuntat, au picat in ura.Pentru cei care au zimbit mereu, cineva le-a oferit oglinda sufletului lor, cind zimbetul nu mai poate ascunde atita suferinta si durere. Pentru cei care au crezut mereu in ei… Ei se vor fi gasit pe ei insisi in drumul vietii, la cap de pod.  

In asteptarea unei minuni

Nu am crezut niciodata in minuni, nu ma gindeam ca sunt posibile. Mereu imi ziceam ca trebuie sa muncesc eu, ca nu imi da nimeni si sa cred eu in mine, pentru ca „daca nu cred eu, cine altcineva sa creada ?”
Vroiam sa am parte de o minune, vroiam sa gasesc un om care sa ma ajute sa merg mai departe in toate, un om care sa ma ia asa cum sunt, nu cum ar vrea sa fiu; un om care sa nu imi ceara nimic, sa imi ofere totul. Un om care sa ma citeasca si sa ma simta cind am ceva, cind nu ma simt bine, cind ceva nu este in regula. Visam la un om care sa ma citeasca dintr-o privire, sau din tacere…
Doream sa am linga mine un om pe a carui prietenie sa ma bazez si sa nu ma tradeze sub nici o forma. Sa fim loiali unul altuia, indiferent de ce s-ar intimpla. Ma gindeam la un om care sa fie acolo cind am nevoie, sa nu imi respinga apelul ori sa spuna „Ah, scuza-ma, daca imi ziceai mai devreme, acum trebuie sa plec cu X pina la Mall sa-si ia haine…” atunci cind am nevoie…
Stiu ca sunt un om egoist, ba chiar foarte egoist… Cer foarte multe si nu iert cind mi se greseste… Insa, eu sunt acolo, nu plec. Nu am sa tradez sub nici o forma, nu am sa iti spun ca nu vreau sa mergem la o cafea. Stiu ca si eu ma simt rau, ca am momente in care nu vreau sa stiu nimic de nimeni, dar tu stii astea si esti si atunci linga mine.
De asta vreau sa iti multumesc, pentru toate cuvintele pe care mi le-ai spus, pentru toate momentele in care ai fost linga mine, si cind mi-a fost rau, si cind mi-a fost bine, si cind aveam miliarde de draci, si cind eram cel mai calm om de pe pamint.
Pentru ca… Prietenii nu mor niciodata !

[PS : Eu te mai si iubesc... ]

O minune implinita…

Buna dimineata Ninsoare !

Ma trezesc… Sunt un om fericit ! Am dormit 13 ore… Ieri eram un zombie… Nu dormisem 2 nopti ca sa invat si sa fac referate. Acum insa am dormit bine.

Asadar.. Ma trezesc pe la 7 si ceva… Ma duc la baie, tot ritualul din fiece dimineata, apoi ma duc sa iau sticla de suc din frigider. Ma uit asa fugitiv pe geam, Ningea ! Cit de frumos… Si fulgii sunt atit de mari si de gratiosi… Cit de frumos poate fi Iasul acum…

Nu-mi fac cafea, m-am hotarit. Insa ma cuibaresc la calculator si scriu niste posturi pe un  forum. Este ziua unei amice, face 20. Eu i-am zis ca e babuta de acum… Insa nu ma crede. Bun… O sa vada ea , haha.

Ma gindesc ca am sa plec la Vatra Dornei in tabara de iarna cu ANSIT-ul. Ah da ! Aveam nevoie de munte, insa…  Acum am sansa sa plec. Bineinteles, ca sunt numai trainning-uri acolo si trebuie sa studiez, insa e munte… E o evadare.

Cred ca am sa ma duc astazi la Cetatuia sau la Galata, am sa ies din casa si am sa fac fotografii. Bine, dupa ce am sa mai dorm… sunt in foame de somn. haha

Cit de frumoasa e ninsoarea, si cit de mult te indeamna la iubire si la poveste… E minunata… E un oras de vis, plin de povestile de iubire ale celor care trec pe aceste pietre tainice si poetice…

Tema la latina

Imi amintesc ca am de facut o tema la latina, ce consta intr-un eseu la invocatie si Eneida lui Vergilius. Da, suna frumos. E ora 5:28 si eu nu am terminat tema. E dimineata si nu am terminat ! Ce sa mai spun ca nici tema la Romina nu am facut-o, insa am timp sa fac o schita sa o dezvolt. Doar e Marinica Preda al meu cu “Cel mai iubit dintre paminteni”…

Peste o ora trebuie sa ies din casa pentru a ajunge la timp la scoala. Am promis ca nu mai intirzii si nici nu mai plec de la ore. De fapt mi-am dat cuvintul… Si asta e mai important.

Pauza mea se va sfirsi aici pentru ca am de facut incheierea si sa imi calc pantalonii si camasa.

Ori… Ceea ce ma mai imbrac eu…

O zi placuta… Am sa comentez ziua de azi cind am sa ma intorc.

De epoca…

Acum, in 2007, de fapt e 2008, insa mereu am problem cu timpul (nici nu stiu in cit e azi), ne gindim numai ce sa facem pe viitor. Ce roboti sa inventam ca sa faca totul pentru noi… (de fapt, stai, ca nu sunt bine nici la capitolul tehnica, deja s-au inventat) Ca sa si cum noi nu am putea sa facem ceva… Am devenit atit de comozi, incit suntem in stare sa platim pe cineva ca sa ne duca gunoiul, sa ne cumpere piine, sa batem din palme si sa fie pusa masa. Nu stiu, insa e cam… Foarte aiurea din punctul meu de vedere. Am gresit timpul in care m-am nascut. Sunt genul ala de om caruia ii place epoca interbelica, influenta frantuzeaca din Romania de la inceputul secolului, cind se vorbea limba franceza… Acum vorbim limba engleza. E ca un microb, e infecta. Realizez pe zi ce trece ca e atit de barbara… Si totusi o folosesc.

N-am gasit niciodata romantism in limba asta (engleza) si totusi… Parca mai exista licarirea timpurilor pierdute…

Incotro… ?

(e tirziu, simteam insa ca trebuie sa zic asta. )

Cum ?

Joi. Zi de vacanta, minunata… Ma trezesc spre minunea mea cu nasul infundat si cu dureri de cap. Ma intrebam daca nu am racit, desi simptomele erau clare. Insa eu imi zic : “Las’ ca nu e raceala, fac un ceai diseara” Dar… Bineinteles ca seara am uitat sa mai fac ceai, iar vineri ma trezesc cu niste dureri de cap infernale, semn ca nu e raceala, deja a facut un pas mai important, da spre gripa de acum.

Mai, dar ce ma loveste cu dureri de cap… Si febra musculara, abia ma ridic din pat pentru nevoile personale. Vine doamna doctor si ma priveste, scoate nu stiu ce fel de ac si o punga cu perfuzie, apoi ma izoleaza la pat. Sun pe X, vai ! Panica totala… Stai ca nu am murit… E doar o perfuzie ! Si de aici dialoguri interminabile, (Cum ai facut, Ce ai facut, Cum te simti, Unde ti-a pus etc…) (dar e dragoste…) . Ca intr-un final sa inteleaga ca sunt bine.

Urmatoarea zi simt ca mor. Aceleasi simptome numai ca sunt accentuate si de un curent tras la maselute.

Bineinteles… Eu tot am ramas cu o intrebare… “Cum am racit cind eu nu am iesit afara ? Si in plus… Ma imbracasem bine !”

Cred ca tot Eu imi dau raspunsul… ”De la dus mai…”  

Fragmente dintr-o scrisoare

“Sper ca bucuria primirii acestei scrisori sa te faca sa uiti de intrebari de genul “De ce negru?” sau “De ce matematica?” . Ei bine… chiar daca probabil nici nu te-ai gandit la astfel de intrebari, mie, imi stau in creier. Negru, fiindca imi place sa scriu numai cu negru si matematica deoarece a trecut foarte mult timp de cand nu am mai scris de mana. Sper totusi sa te descurci la descifrarea scrisului. Ma simt atat de ciudat sa scriu de mana. E ca si cum as fi ruginit…”

“Nu pot sa scriu ca oamenii la masa deoarece pe masa sunt 2 calculatoare si mai e si ghimpele pe acolo. Totusi, e destul de incomod, mai ales ca ajung la capatul paginii. Dar e bine. (Daca nu intelegi ceva, stii tu, suna-ma ! Sunt fierbinte ! <Glumeam> Sau nu glumeam…)”

“Iti vine sa crezi ca pana acum nu am rupt nici o foaie ? Dar e inca devreme… Ei… Cum ti se pare scrisul meu ? Pot scrie si mai frumos, dar ma grabesc sa pun pe hartie tot ce imi trece prin minte. Nu chiar tot de fapt…”

“Am nervi maaari. Ti-am dat beep cand am iesit. Inca astept sa ma suni. De ce nu suni ???”

“… Esena mono”

“Filise me…”

“Si totusi nu ma lasa… De ce nu ma lasa ??? Ii bag in pizda masii. Asa, original de tot. Scuza-ma, dar nu mai pot. Vreau sa ma lase in pace.”

“… (eu cu virgulele ma inteleg ca si cu space-ul… le pun cand trebuie si cand nu trebuie…)”

“Imi curge nasul. Crezi ca raceala se poate lua si prin telefon ? Fiindca numai de la tine o puteam lua…”

“Te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc… As fi vrut sa scriu de 100 de ori pentru fiecare trandafir in parte, dar totusi, chiar si de-o suta de ori mie mi se pare putin.”

Dormi… Miine va fi o zi grea. Te iubesc X 8 intors. <te rog sa nu intorci monitorul ca sa  vezi 8-ul intors !> Te sarut…

X

Nu stiu cum sa incep, nu stiu ce sa zic, dar sunt ca de cind X a aparut in viata mea, sunt un om fericit. Nu pot sa ii dau numele, nu ar fi frumos din partea mea… Insa ma citeste… 

X apare in viata mea cind sunt la pamint. Viseaza la mine si ma iubeste asa cum nu a mai iubit pe altcineva. Dar eu, iubesc pe alta persoana. Bineinteles ca aceasta persoana nici nu stie, afla mai tirziu.

Asadar… X ramine dintr-o relatie lunga, eu revin din multe relatii care nu isi au rostul. (tot intr-un echivalent ne aflam, difera experienta). Incepem sa vorbim (ce ne-am face noi fara mess?)  si devenim din ce in ce mai apropiati, astfel incit a doua seara vorbim la telefon 4 ore. Ii zic la final : “Te iubesc…” (nu cred ca era bine sa zic atit de repede, insa nu regret)

A doua zi dimineata incepem sa ne trimitem mesaje. Si in ziua de azi ne mai trimitem mesaje, sincer spun ca am trimis cam 500 de mesaje pina acum. La fel si X… Daca nu mai multe chiar… Si noi tot vorbim…

X e la nu stiu citi kilometri departe si nu vorbeste bine romineste, ii predau totusi limba romina. Ii tremura vocea cind ma aude, iar eu o fac pe “Mihai Viteazul” cind de fapt si mie imi tremura vocea. Mai stau putin pe ginduri, vreau sa ma imbarbatez si-mi zic ca sunt “Stefan cel Mare”. Nu reusesc…

X are probleme de sanatate si sufera de o incapatinare acuta. Face injectii si fundul (as zice mai bine curul, insa mi se va spune ca nu am bun simt, desi nu inteleg… Exista cuvintul asta in DEX, ce naiba?) cam doare… Dar eu vorbesc cu X si o luam amindoi de la cap.

Aici e introducerea pentru X.

[P.S. : Stiu ca miine ai sa citesti posturile, te rog sa ai mila, nu ma duc la scoala, stii ca is cobza, nu imi trimite mesaje si nu ma suna. "Dar ce vorbesc eu..." <stiu ca e expresia ta... vom merge impreuna la... Cum se numeste locul ala unde se inregistreaza inventiile?> stii foarte bine ca astept un telefon de la tine... De buna dimineata...]

Cind eram eu…

Imi amintesc si acum cum eram eu pe vremea copilariei si zimbesc… Au trecut anii, atit de multe s-au schimbat de atunci… Incit acum mi se pare ca a trecut o vesnicie.

Fara sa vreau ma uit la copii de clasa I si ma sperii. Cei mai multi au parintii la picioare, le pot cere telefoane mobile ca acestea le dau fara sa mai stea pe ginduri. Le dau nu stiu cite feluri de bomboane, pe toate le arunca. Nu spun  “sarutmiinile” mamei cind intra in casa si nici “buna ziua” tatei. Acum totul se rezuma la “salut”.

Eu nu am crescut asa. Eu am crescut intr-o familie unde eram pe locul 1 ce-i drept, insa mereu mi-am respectat parintii si bunicii si niciodata nu le-am cerut nimic mai mult; cit au crezut ei de cuviinta sa imi dea si Slava Domnului ca mi-au dat multe, foarte multe. Mergeam in vizite cu familia si unde ma aseza mama sau bunica, de acolo ma lua peste 2 ore cind venea si niciodata nu ceream nimic, nici un pahar cu apa. Daca ma servea cineva cu ceva, refuza de 2 ori politicos si  treia oara luam, insa ma simteam foarte prost.

Eu am crescut intr-o familie in care trebuia sa te faci afirmat prin ceva, nu prin prostiile executate, ci prin studii. Recunosc ca niciodata nu am scris frumos, nici acum nu scriu frumos, am 14 ani de cind scriu, desi nu ar acesta un motiv. Cum ziceam… In familia mea trebuia sa zici ceva, sa discuti ceva, cu bunicul istorie, matematica si fizica, cu bunica chimie si geografie, mama fizica, matematica, dar toti fiind vorbitori de limba franceza si impatimiti ai politicii Iesene. Probabil de aici mi se trag mie toate genele…

Eu ieseam afara, jucam fotbal toata ziua cu vecinii mei, rar pe la televizor. Jucam “prinsa”, “obligata”, “telefonul fara fir”, “miuta”, “nemtoaica” s.a.  Cind ma duceam sa imi cumpar ceva dulce, ii luam pe toti dupa mine si imparteam frateste cu totii. Iarna ieseam si ne bateam cu zapada, plecam cu colindatul, uratul…

Acum… ? Privesc la ceilalti copii si ma minunez. Ei nu mai stau afara… Ei au numai “counter” in cap si fac numai prostii: fura banii din poseta mamei, vorbesc urit cu parintii… Nu mai sunt activi, de asta si gradul ridicat al obezitatii la copii.

Ah… Si cind eram copil, eram ca argintul viu, nu puteam sa stau locului ! Citisem in clasa a IV-a “Cei 3 muschetari” de Al. Dumas si de atunci am ramas cu principiile pe care le am si acum. Dar si ce nazbitii mai faceam… Cind ma credeam D’Artagnan si ma luptam prin casa cu o sipca de la parchet si am rupt piciorul calului de pe televizor  (bibeloul) Bunica m-a luat de minuta si m-a dus la Alin Lupeica sa ma calmeze cu scrima. Si am facut 2 ani de scrima… Apoi 1 an de volei, ca sa cresc in inaltime… Handbal in generala… Iar in liceu basket. Ce vremuri… (stai totusi ca anul asta termin)

Tin minte ca jucam fotbal (m-am lasat de sportul asta in clasa a VIII-a, practicat de la 6 ani) la scoala nr. 7 cind niste tigani ne-au provocat la un meci si am dat golul victoriei. M-am bucurat ! (era si normal, atacantul nr. 1 ma visam) Atunci un tigan nu stiu ce a zis si m-au luat pe mine la intrebari pentru ca eu niciodata nu i-am suportat si mi-au tras o mama de bataie… Vai mama ! Si m-am intors acasa scrisnind din dinti si dindu-mi cuvintul ca nu am sa mai las pe nimeni sa-mi calce imaginea in picioare. Si acum imi respect cuvintul… Numai ca am mai invatat si cuvintul “diplomatie” Insa mai sunt la aceasta lectie… Sper totusi sa trec cu bine…

Familia mea a fost mereu contra ungurilor si a tiganilor. Toti stramosii mei fiind moldoveni, barbati care au luptat si si-au dat viata pe front pentru Romania, in 1821, 1848, 1877 si cele 2 Razboaie Mondiale. Eu puteam sa ies altfel ? Nu… Tot cu ideile lor, tot cu singele care imi curge prin vene si e singe rominesc.

Disputele pe care le am cu colegii, amicii, chiar si prietenii, sunt de fapt credintele mele, si nimeni din ei nu banuie ca de fapt… Cuvintele mele chiar sunt adevarate si ca nu e ceva mai placut decit sa mori pentru tara ta. Ei spun ca sunt vise, prostii… Asa le numesc, insa ei nu stiu cum este sa lupti pentru un ideal, sa fii constient de istoria tarii tale, ei nu simt un fior cind auzi Imnul National. Ei nu simt la fel…

Ei nu au stat cu sufletul la gura in 2004 la Olimpiada din Athena cind fetele noastre concurau la sol, birna, paralele. Ei nu au pus mina pe inima si nu s-au simtit mindri ca sunt Romini atunci cind am luat cam tot ce se putea la gimnastica feminina si Imnul se auzea in toata Athena… Ei nu au tinut pumnii Catalinei Ponor la birna… Ei nu simtit fiecare bataie a lui Dragulescu la sarituri… Ei nu fost pe teren la Campionatele Europene… Ei nu au jucat o data cu Hagi in ‘94…  Sau isi amintesc ca Nadia e singura gimnasta din Istoria Gimnasticii Mondiale care a luat nota 10 perfect ?

Las aici mai jos un video de pe Youtube cu “Cum ar fi lumea fara Romania ?”