Povestile…

Toate povestile au un inceput, iar de multe ori au chiar si un final… Desi se intimpla de cele mai multe dati sa nu fie vesel, dar speram sa zimbim cind se termina, chiar si cind ne doare si parca pieptul se depica.
Toate povestile au zine si mai au si printi, si regi si zmei… Initial, suntem obisnuiti sa vedem cum zinele fug cu printisorii peste 9 mari si peste 9 tari…
Asa am citit noi cindva, insa acum zinele sufera din dragoste, printii refuza a mai iubi. Iar daca ii intrebi de ce, nici unul dintre ei nu ti-ar raspunde; probabil ca nu stiu cum sa vorbeasca.
Ma gindeam uneori ca ei ar dori sa vorbeasca cu cineva, insa cu cine ? De cele mai multe ori celor care le sunt impartasite secretele fug si ei cu ele si le ineaca in riuri de munte.
Dar cind stau fata in fata si nu stiu cum sa inceapa ? Cind spera sa inteleaga din respiratia-i tulburata sau din privirea pierduta ca e ceva inauntru… Si nu zice nimeni nimic, nu intelege nimeni nimic.
De asta zinele si printii sunt tristi in lumea lor de basm, de asta riurile sunt din ce in ce mai tulburi, de asta pasii sunt din ce in ce mai multi pe nisip, dar numai pe citiva marea ii ocoleste…