Cuiva

“A gîndi cu sufletul este cheia prieteniei”, sunt nişte cuvinte care mi-au venit acum în minte cînd mi-a ţîrîit telefonul şi m-am dus ca să văd cine mi-a trimis mesaj. Era de la tine… Te întrebasem ce dorinţă vroiai să îţi îndeplinesc, avînd în vedere pasiunea ta pentru ciocolată şi mă gîndeam că vrei un munte de ciocolată.

Chiar zîmbeam… (”Pfff… Mai bine i-aş lua un tort de ciocolată decît bucăţele din alea mici fragmentate”) Dar, sper surprinderea mea, pentru că azi ai fost cam rece, ai încercat matale să mă duci de nas cu un zîmbet şi părul în vînt, te-am făcut să mă aştepţi La Universitate cam 20 de minute, ca apoi cînd să stau de vorbă cu tine, apare admiratorul tău secret, blond, blănos şi lipicios. Oare cînd ai ieşit mai era acolo căţelul ?

Aşadar… Am primit mesajul la întrebarea mea, care era cam copilăroasă după tonalitatea mea. M-ai lăsat mască, pentru că nu mi-ai cerut niciodată nimic, tu nu te superi niciodată, şi mă simt ca ultimul om, pentru că eu mereu mă supăr, dar îmi trece, pentru că nu e întemeiată. Tu mereu ştii să mă calmezi şi ai vocea aia care după ce e serioasă cam 10 minute, face un “haaaaaai măăăăăăiii”  pe care niciodată nu aş putea să mă supăr.

Dar cum eu văd că ocolesc subiectul principal, vreau să îţi mulţumesc pentru cuvintele tale.

Nu plec. Rămîn aici şi am să fiu lîngă tine, chiar dacă plouă, chiar dacă mă mai enervezi cînd îmi pui mîna pe sparte şi pe cur şi apoi te faci că nu ştii nimic şi-mi zici aşa de dulce “Haaaaai măăăăi” Nu vreau să plec pentru că-i bine cînd eşti lîngă mine.