Orice popor are mândria lui, indiferent că ne place nouă sau nu, așa cum orice popor are bilele lui negre. Situația ungurilor din România, care în ultimii ani a devenit un circ ieftin, atrage atenția nu numai asupra lor, ci și asupra românilor. Ei se simt ofensați când sunt numiți bozgori, au drepturi pe care nicio minoritate nu le mai are, deși au cetățenia română iar gesturile și atitudinea lor sfidează în fiecare moment această țară (exemplu). Urmărind video-ul, ca orice om care își face datoria față de locul în care stă, am căutat stăpânirea de sine pentru că o multitudine de întrebări mi-au năvălit în minte. Și totuși… Românii din Transilvania încă mai au de suferit din cauza unor oameni care stau aici, sunt minoritari, au drepturi mult prea multe pentru situația lor, sunt prea respectați și menajați, li se acordă o putere incredibilă în Parlament și Guvern și nu țin cont de nimeni și nimic. Nu știu câți dintre noi se simt confortabil când se duc în Cluj Napoca/Harghita/Mureș și văd oameni care nu te servesc doar pentru că vorbești în limba română. Nu știu cât de bine te simți când ești făcut țigan, când nu ești respectat în țara ta, când alții fac jocurile pentru tine. Românii care trăiesc în Ungaria au aceleași drepturi ca bozgorii din România? Nu. Nu le au. De ce se oferă aceste mostre de independență, autonomie, indiferență, nesupunere din partea unor oameni care nici măcar nu sunt români dar locuiesc aici? Pentru că nimeni nu îi oprește din ceea ce fac. Nimeni nu îi oprește din a se considera mai buni, de a înjosi și a umili românii minoritari din Harghita și Covasna. Pentru că nimeni nu face un pas în față în afară de oameni din organizații mai puțin plăcute gen Noua Dreaptă care sprijină naționalismul. Și totuși, de ce să se ajungă la așa ceva când s-ar putea foarte simplu ca Poliția, Jandarmeria, Armata să-și facă datoria? De ce să fie atât de protejați în România iar românii să primească de la ei numai remarci negative? Există atât de multe moduri în care niște oameni pot fi învățați să respecte, fără să fie exterminați sau expulzați…

Cred cu desăvârșire că suntem oamenii. Dar nu consider că este permis comportamentul celor peste 1,5 milioane de bozgori din România. Nu pot să nu condamn comportamentul acestor oameni și să nu îmi doresc să se astâmpere, să plătească pentru toate insultele, pentru toate sfidările. Nu vreau să văd bozgori care refuză să vorbească în limba română sau care denigrează țara.  Nu vreau să văd indiferență din partea românilor atunci când niște intruși nu își doresc liniște, ci ei caută să asuprească și să cucerească ceea ce pretind că au avut cândva. Îmi doresc să nu se ajungă la un război, să nu se ajungă la revoluții, să nu moară oameni. Deși un pământ și respectul se mai câștigă și prin sânge când nu mai există nicio șansă de înțelegere.

La un moment dat românii se vor sătura să tot îndure să fie furați de parlamentari, de președinte, de maghiari. Se vor sătura să îndure măsurile de austeritate impuse de niște oameni care au dobândit o avere de când s-au instalat în funcții. Se vor sătura să înghită un Președinte care a vândut flota, care nu poate să poarte o discuție contradictorie fără să își atace oponentul cu replici de speță joasă. Se vor sătura de incompetență, nepotism, hoție și prostie. Se vor sătura de armata care nu există în România pentru că nu mai există stagiu militar obligatoriu. Se vor sătura de polițiști care abia știu să scrie. Se vor sătura de mizeria de pe străzi, de magnați care fură în mod constant de oriunde. Se vor sătura să pupe în cur alte țări și să nu se respecte ca popor. Se vor sătura să plătească pentru străzi în aparență când de fapt construiesc vile și conturi în bancă „oamenilor aleși”. Se vor sătura să învețe când nu li se oferă un viitor. Se vor sătura să vadă medici care întind mâna pentru niște servicii pe care ar trebui să le acorde fără să crâcnească, dar, cum domeniul sănătății din România, al învățământului și infrastructurii sunt ultimele care contează, normal ca totul să fie invers în România.

Îmi doresc să văd oameni care cred mai mult în Dumnezeu decât în biserică. Îmi doresc să văd oameni care se duc la biserică pentru că asta simt, nu pentru că au nevoie de mâncare. Îmi doresc să văd dascăli care sunt conștienți că în mâinile lor stă formarea oamenilor. Îmi doresc să văd medici care sunt conștienți că viața nu se cumpără. Îmi doresc să văd oameni care au încredere în justiți, oameni care se simt în siguranță pentru că există armată. Îmi doresc să văd oameni care sunt mulțumiți că plătesc atâtea impozite și taxe statului. Îmi doresc să văd oameni care își permit să mănânce normal, nu să fie subnutriți. Îmi doresc să văd că se predă educație sexuală în România ca să nu mai existe copii care-și ratează copilăria din cauza neinformării. Îmi doresc să nu văd copii în orfelinate doar pentru că mama nu își permite să îi crească. Îmi doresc să văd și fapte, nu numai cuvinte din partea celor pe care îi votăm.

Îmi doresc să nu mai văd atâtea Mercedes-uri, Bmw-uri, Audi-uri cumpărate din banii cetățenilor. Îmi doresc să văd că nu în aur se măsoară și se respectă credința BOR-ului. Îmi doresc să văd oameni care zâmbesc mai mult, oameni care nu sunt copleșiți de gândul zilei de mâine. Îmi doresc să văd copii care își respectă părinții. Îmi doresc să văd oameni care se unesc atunci când trebuie să lupte împotriva dușmanilor.

Poate că ar fi mai bine dacă am deveni mai conștienți că timpul trece prea repede și trebuie să ne mobilizăm să lăsăm ceva în urmă. Poate ar trebui să ne facem respectați cu orice preț. Poate ar trebui să arătăm că România nu înseamnă doar mizerie și corupție. Poate ar trebui să arătăm că româncele nu sunt curve, că în România există familii. Poate ar trebui să arătăm că românul are demnitate, putere să se ridice să lupte împotriva celor care îi distrug încet. Poate ar trebui să nu mai măsurăm credința în aur, mașini și pământuri. Poate ar trebui să vedem că un popor care nu este sănătos este pe patul de moarte și generațiile vor dispărea în curând. Poate ar trebui să vedem oameni care își pot permite să își cumpere medicamente și să nu se desființeze spitale. Poate ar trebui să vedem că profesorii sunt plătiți pentru că formează tinerii, nu că le ocupă timpul. Poate ar trebui să ne implicăm mai mult atunci când cei care ar trebui să facă ceva nu fac. Poate ar trebui să ne luăm dreptatea cu orice preț. Poate ar trebui să ne trezim și să facem lucrurile cum trebuiau demult să fie făcute…

Sau poate e-un drum fără întoarcere și noi suntem niște tâmpiți care creează și visează utopii.

Vă doresc să fiți fericiți. Să aveți grijă de voi, de genunchii și spatele vostru. Să fiți mai răbdători, mai calmi, mai solidari și să nu uitați că aveți și o inimă. Lăsați răzbunările, acceptați lucrurile care sunt și făceți-vă viața mai frumoasă luând amintirile neplăcute doar ca pe niște experiențe. Bucurați-vă de fiecare moment, nu faceți rău – asta nu vă face să fiți mai împliniți. Zâmbiți, dăruiți și sperați la mai bine.

Crăciun fericit!

Dupa cum spune Da vinci si reclama de la Silva, se presupune ca daca ne folosim timpul, el este suficient. Cum se face ca nu avem timp de oamenii pe care ii iubim, de oamenii care ne fac sa fim noi, de oamenii pe care ii apreciem, de cei pe care ii uram, de cei care ne inspira, de  oamenii pe care ii dorim aproape, de cei de care ne este dor, de cei care ne fac sa traim sau sa murim? Pentru ca mereu vrem sa dam mai mult, sa ne intrecem pe noi, sa incercam mereu sa ne depasim limitele, sa stabilim noi recorduri fata de noi insine, sa aducem din ce in ce mai multe zambete, fericire si voie bune, sa uitam de cele rele si sa ne concentram pe cele bune sau sa simtim absolut tot fara sa ne intereseze daca doare de innebunim. Pentru ca vrem mereu sa castigam si nu stim sa acceptam ca mai si gresim, ca uneori perfectiunea chiar nu exista, ci sunt oameni, tipologii, caractere, temperamente, situatii si vise. Pentru ca vrem sa cucerim imposibilul, sa fim eroi, sa visam cu ochii deschisi la glori, interioara si exterioara. Pentru ca vrem mereu mai mult si de cele mai multe ori nu stim sa apreciem ceea ce avem decat atunci cand este prea tarziu. Iar cand apreciem la timp, cerem mai mult; vrem sa ne lasam amprenta peste tot speriati de gandul mortii, incercand sa fim niste zei, dar uitand ca avem picioare de lut. Pentru ca timpul nu este suficient nici pentru examene, nici pentru dragoste, nici pentru suferinta. Pentru ca suntem intr-un carusel si nu stim exact ce va fi, de asta primim surprize placute sau triste si ne destabilizeaza. Ne fac sa visam, sa ne dam cu capul de pereti, sa iesim de pe banda, sa intram pe contrasens si sa o calcam acceleratia pana la fund, iar cand trebuie sa franam brusc ne dam seama de prostia pe care am facut-o. Dar, prostia aia ne face sa traim viata la intensitate maxima, sa credem din ce in ce mai mult in “totul sau nimic” chiar daca de multe ori pierdem sau daca am uitat gustul esecului. Dar, ne spunem ca viata este mult prea scurta pentru a fi traita degeaba si ne fixam bine in creier ca trebuie sa traim cu orice pret…

Total : peste 800 de pagini

Timp: 3 saptamani

Rules to myself

1.  Timpul este cel mai bun prieten al meu.

2. Fiecare secunda face parte din mine.

3. Fiecare carte este un sentiment.

4. Fiecare bere este o dragoste.

5. I’ll be kind yo my knees.

6. Nimic nu se pierde, totul se reconstruieste din cenusa sau din nimic.

7. Mai mult somn si vitamine.

LE: te face sa zambesti tamp si sa te simti bine, desi nu prea stii de ce, dar norii nu-ntreaba soarele dupa furtuna de ce iese.

Am ajuns să fim proști. Ba iubim prea mult, ba prea puțin, ba suntem răniți, ba nemulțumiți, nu-i așa că suntem patetici? Normal că da. N-ar fi mai simplu să învățăm să apreciem ceea ce avem și să lustruim diamantele pe care le avem? Ba da, însă este mai greu să construiești „ceva” decât să iei un „ceva” gata făcut. Și totuși… Parcă atunci când construiești ceva sentimentul de posesivitate este infinit mai mare. Dar, se pare că unii reinventează posesivitatea.

Ps: și diminețile devin frumoase!

Nu vreau să fac parte din categoria bipezilor! Nu pot să îmi bat joc de viața unui om pentru că s-ar putea să fiu eu în locul lui, să cad naibii pe stradă și nimeni să nu se uite la mine. Nu! Mă revolt împotriva acestei nepăsări, unei asemenea prostii și imbecilități.

Hai, că suntem toți mari, la naiba, avem peste 22 de ani, am putea să avem copii, dacă era copilul nostru acolo? Dacă se întâmpla în România? Noi ce făceam? Țipam și nu făceam nimic? Nu, eu nu am tac, eu nu am să plec capul la asemenea atrocități, eu nu am să îmi condamn toată viața pentru că nu sunt om si că nu îmi fac datoria de om. Deci, eu mă revolt și nu am să fiu la fel!

Ps: te izbeste naibii de perete si te calca in picioare, cu suflet cu tot cand vezi ca versurile astea au atata dreptate. La ce folos sa fii demn daca nu imparti asta cu cineva?

Celor care vor sa incerce si ei experimentul asta:

inarmati-va cu rabdare. Este foarte greu sa nu fumati cand va doriti asta, cand beti o cafea, o bere sau un whiskey. Pare plictisitor sa nu fumati, mai ales cand ii vedeti pe ceilalti ca isi aprind tigarile. Efectele se vad in momentul in care mergeti mai mult, alergati, faceti fitness ori pur si simplu miscare. In momentul in care va veti duce la culcare, veti adormi mult mai usor si va veti trezi mai odihniti – indicat ar fi sa va schimbati programul; cele mai „bune ore de dormit” sunt intre 22 si 03. Veti simti altfel gustul mancarii.

Mult succes celor care vor se incerce experimentul. Am sa continui sa scriu despre asta, sa vad daca nu calc prin strachini sau cum se manifesta creierul & co. fara nicotina.